5 Noiebrie 2006 cu 2 zile inainte de a se naste Miruna...S-ar zice că Miruna a venit la pachet cu noua mea pasiune pentru mountain bike.
Acum cand scriu aceste rânduri sunt uimit de curajul de a pleca din prima pe munte ,fara track si fara prea multe preparații ...Cred ca o camera si o pompă aveam io , norocul a facut sa nu am incidente ,iar traseul de creastă l-am nimerit de parcă eram dintotdeauna pe acolo .Adevarul ca am străbătut la picior munții ăștia ,dar pe biclă lucrurile se desfăsoara altfel...Mai repede ,mai dinamic ....mai haiducește.
Am parcat masina in fată la babet.Babet care va da numele unei coborâri care in urcare se numeste ''dealul cu drum''...Și nu ,nu am făcut aceasta coborâre in aceasta tură.Din parcare de la babet se văd in zare fostele cariere de pe valea Carabalu. Bunătăți pe care le explorez azi cand scriu aceste rânduri!
Așa am plecat prima dată la drum .Fără prea multe pretenții ,dar plin de elan .Bicicleta o struțocămilă , una care acum îmi aduce un zâmbet in colțul gurii...Un zâmbet parșiv ,care zice multe și de bine dar și de rău!Mă rog era 2006 si asta era minunea mea tehnologică cu care puteam evolua.
Selfi-urile la moda nu le-am inventat io ,dar mă foloseam de ele din plin ,chiar dacă mai intra și altii la mine in cadru.
Și pentru ca nu era vreo tură de concurs aveam tot timpul din lume să văd lumea dintr-o altă perpectivă.Imaginea acestiu inceput pentru mine este o piatră de temelie.Urcarea asta din față este urcarea regină din macin .Or mai fi si altele dar asta e specială.Lungă grea ,si doar norocul a facut sa o pot urca o singură data integral pe bicicletă. In rest ,ca si la prima tura ,mai călcăm iarba... cu toate ca ''sa evoluat'' cam mult de atunci...
Ce ziceam io .Selfie nu am inventat-o eu dar m-am folosit la greu de ea ca sa dovedesc ca am fost pe acolo .La vremea aceea trebuia dovedit ,iar singura posibilitate erau pozele .Nu strava ,nu kom , oameni chinuiți...dar fericiți cred eu.
Prima pauză mai hotărâtă la izvor.Izvor pe lânga care nu prea ma mai opresc acum...Exceptând zilele in care temperatura depașește 36-37 de grade si de voie de nevoie mă bag la o răcoreală.
Kilometrajul si seaua de excepție , se incadreaza perfect in acest peisaj care a fost contemporan si cu dinozaurii.Pe vremea dinozaurilor erau ceva mai inalti acesti munti ,dar erau .Pe vremea aceea Carpatii cred ca incă se scremeau sa iasă de undeva din adâncurile pământului .
Selfie sa fie ...
Nuș de ce azi nu mai am timp de dinastea cand trec pe aici ,poate din cauza ca știu sigur că că le-am facut si nu are rost să mă repet.Iar telefonul nu-l poți pune pe o stâncă de granit ca e prea slim și nu stă ,și daca el stă cine dracu are timp să stea ...:)
Și treveseul de la carieră merge imortalizat ,e greu de trecut pe bicicletă chiar și cu fullsuspension ,si nu-mi fac griji ca as fi reușit sa trec peste el atunci. De aceea ,dacă tot m-am dat jos am zis ca tre sa mai fac o poza .
Trecând acum peste imagini ,normal că mă cam apucă nostalgia doar ca locurile au rămas oarecum la fel ,noi oamenii ,ne-am schimbat mai mult.Și stiu exact și acum de ce si pentru cine am facut poza cu magarul ...
Intre timp lucrurile au evoluat .Magarul din poza nu mai are voie in rezervație dar si măgărușul meu sa dovedit a fi porc până la urmă.Lu nenea ala care mia facut poza ciobenul și stapanul măgarului i-am cam stricat bunătate de liniste cu gâfâiturile mele artistice . Mă uit pe ceasul de la bicicleta ,polarul meu care era o minune a tehnicii la vremea aia ,si pulsul meu era la 85% cu bicla rezemată...
Mă uit asa si compar ,cu ce altceva ,cu noiembrie asta ce bate la ușă .Copacii erau cam fără frunze .Acu daca ma uit bine pe geam mai sunt copaci cu frunzele verzi la locurile lor ...Imaginile seamana mai degraba cu cele de la un 12 ianuarie cand am urcat pe acelasi drum ,mugurii stateau sa bubuie de cald si bine ce era ,ca apoi in 2 zile sa ne acopere cu zapada pentru vreo 2 luni...
Incepe de aici lungul drum de creastă .Plin de frunze ,incat e greu sa-l dibuiești ,insa norocul incepatorului ma dus pe el ca vantul si ca gandul
Si cum se face ca am nimerit fix pe coborârea de la cuibul de șoim... coborâre care azi o facem doar in urcare ,dar interesant e ca sau budit oarecum lucrurile .Coborarea a fost una pe cinste , ma facut sa ma intragostesc si mai mult de mersul pe 2 roți ,si am promis că am sa vin sa o revăd.
Sunt unii care nu se incumetă nici cu gps-ul in mână ,dar pentru ei ne-am inventat noi cei care ne si ne-am incumetat făra prea multe întrebări .Aveam in schimb să găsesc o multime de răspunsuri...
Un lucru nu am facut inca până acum : nu am beut apa de la fântâna aia ...Nuș de ce ,dar mereu ma tem că dupa ce se imbata ciobenii de la stanele din zona ,vin sa astâmpere arșița ,dar mai scapa cate un borisbeker in fântână.E ee si daca ma uit așe la ultimile trei gasesc in fiecare poza cate un lucru nefacut .Sub stejarul ala mare la rascruci de drumuri importante nu am stat niciodată asa sa ma rumenesc cu roatele la soare ,si in ultima hmmm și cât m-am caznit sa gasesc o poteca de urcare pe sub cetățuie...
Î mai am una ,cazut pe spate ,dar nu de zvârlitura de bicla ci de selfi . A dreacu orezu in mine numai la ''selfiuri cu mine'' îmi statea gândul...Se mai vad in poza furca rotile franele niste minuni ale tehnicii ...Aș putea sa râd o gramadă daca e să compar ,dar mai bine ma abțin .
Pentru că si atunci ca și acum geamul la mașină e tot murdar de parca in tot acest timp nu am gasit oleacă de răgaz ca sa-l șterg puțin .Dar cine are timp cand Măcinul e acolo ,și asta imi mănâncă tot timpul!!!